Prezentare

Proiecte și documente

Plan managerial

Declarații de avere

DECLARAŢII DE AVERE ŞI DE INTERESE
Conform Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României nr.621/02.09.2010, categoriile de persoane prevăzute de lege au obligaţia de a depune declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese în termen de 30 zile de la data numirii în funcţie ori de la data începerii activităţii. De asemenea, se prevede obligaţia depunerii sau actualizării declaraţiilor de avere şi de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie.

Publicarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese se face de către persoana desemnată potrivit art.5 din Legea nr.176/2010, pe pagina de Internet descentralizată a structurii respective/ a ministerului, sau la avizierul propriu, după caz, în termen de cel mult 30 de zile de la primire. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de Internet a instituţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează, potrivit legii.

sigla-reumatologie2-jos

Str. Thomas Masaryk 5, Bucureşti, sector 2
Tel. centrala: 021/211.68.48
secretariat@centru-reumatologie.ro

9001_Rumania_col

Copyright © 2021 Centrul Clinic de Boli Reumatismale - Dr. Ion Stoia - Bucuresti. Toate drepturile rezervate.