Prezentare

Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”(CCBR) este un spital clinic aflat în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București din cadrul Primăriei Municipiului București.

Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” este clasificat de Ministerul Sănătății în categoria II M cu profil de reumatologie, fiind singurul spital de monospecialitate din țara care acorda servicii medicale de diagnostic, de monitorizare și de tratament destinate pacienților cu afecțiuni reumatismale.

Spitalul este acreditat în baza Ordinului preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 603/2016 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 85/2016 privind aprobarea categoriilor de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi aferente primului ciclu de acreditare şi a modelului certificatului de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi și are certificat de acreditare seria ANMCS nr. 308/14.02.2017, emis pentru primul ciclu de acreditare (2011-2016) valabil de la data de 20.07.2016 până la data de 19.07.2021.

Spitalul este situat în zona centrală a capitalei, str. Thomas Masaryk nr. 5 și are acces facil atât pentru pacienții din București cât și pentru cei din alte județe.

O incursiune in istoricul Centrului Clinic de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia este inseparabila de prezentarea fondatorului sau Dr. Ion Stoia. La inceputul carierei sale de medic, a fost o perioada preparator la catedra de anatomie a profesorului Reiner, pentru ca apoi sa se pregateasca pentru anatomie patologica.

In perioada 1954-1960 si-a desfasurat activitatea in Institutul de Balneologie si Fizioterapie, ca sef de Sectie Clinica de Reumatologie si Cercetare in Balneologie si Fizioterapie. La sfarsitul anului 1960 impreuna cu cativa din colaboratorii din Institutul de Balneologie si Fizioterapie, infiinteaza Centrul Metodologic de Reumatologie, ca unitate de specialitate a Ministerului Sanatatii, pe care il conduce, ca director in perioada 1962-1969 si in care a functionat ca director adjunct stiintific in perioada 1969-1973 si ca sef de sectie pana la 5 martie 1976.

De asemenea spitalul este o recunoscută şi excelentă bază de învățământ medical, universitar și post universitar.

sigla-reumatologie2-jos

Str. Thomas Masaryk 5, Bucureşti, sector 2
Tel. centrala: 021/211.68.48
secretariat@centru-reumatologie.ro

9001_Rumania_col

Copyright © 2021 Centrul Clinic de Boli Reumatismale - Dr. Ion Stoia - Bucuresti. Toate drepturile rezervate.